Incercare 2 !! publica in Scribd ! duşman  in scribd ??

 

 

Ovidiu Filip, Vuia – medic, cercetător, poet şi scriitor. | Ovidiu Filip, Vuia – physician / doctor, researcher, poet and writer
De Aurel L. BERHECI,

 

OVIDIU FILIP, VUIA – MEDIC, CERCETĂTOR, POET ŞI SCRIITOR

OVIDIU FILIP, VUIA – PHYSICIAN / DOCTOR, RESEARCHER, POET AND WRITER



 

Aurel L. BERHECI,
Arad, Calea Romanilor, nr. 18, bl. B2-4, Sc.B

Abstract

În this paper the author presents some aspects of the life of Ovidiu Vuia, as a doctor, neurologist, scientist, as well as writer in literature. Born in Arad (Romania), after obtaining Gymnasium Diploma, he followed the Medicine and Pharmacy Institute of Cluj, which he had graduated with “summa cum laude”. He wrote several scientific neurological works published în national and european Medical Reviews. In the same time, he wrote a lot of poems and writings (to see at the end).

Key words: neurologist, scientific researcher, writer, refugee, disappointed.

Cuvinte cheie: medic neurolog, cercetător ştiinţific, scriitor, refugiat, dezamăgit.



 

Era prin anii 1956 – 1958 când l - am cunoscut pe Dr Ovidiu Vuia în calitate de asistent universitar la Clinica de Neurologie a Institutului Medico – Farmaceutic din Cluj. Ca şi student am efectuat un stagiul şi în această Clinică, unde aflând că suntem amândoi din Arad mai discutam câte ceva în micile pauze acordate; s – a creat astfel o simpatie amicală, care însă nu depăşea raporturile de funcţie şi nici de vârstă, de care se ţinea seama mai mult în acea perioadă.

Din discuţiile înfiripate şi purtate de noi, mi – am dat seama de pasiunea şi interesul deosebit ce – l manifesta pentru specialitatea aleasă. Sub o condiţie educativă etico – intelectuală şi morală bine structurată şi cu o dotare a memoriei peste limita de comun, se putea descoperi şi o sensibilitate aparte pentru Frumos, ceea ce îmi explica preocuparea paralelă a Dr Ovidiu Vuia pentru artă, literatură şi muzică; în acest mod, mi – am putut lămuri şi prietenia cu Ion Piso, tenorul Operei Române din Clujul de atunci.

Prin firea lui neliniştită, uneori chiar cu o derulare rapidă a ideilor, era în permanentă căutare şi cunoaştere. Şi aceasta nu numai pentru nobila profesie aleasă şi pentru lărgirea propriului câmp de cultură, cât şi pentru satisfacţia unei necesităţi interioare de credinţă ce caută Adevărul raportat la comu niunea socială cât şi la Divinitate, evidenţiat printre altele în multele sale poeme. Mai expresivă pare - se în „Cântecul veşniciei”.

Ovidiu - Filip Vuia s-a născut în Arad, la 18 martie 1929 ca singurul fiu al avocatului şi scriitorului Tiberiu Vuia şi a guvernantei Veturia Vuia, născută Bixa. Căsătoria părinţilor săi a fost anulată când el a avut vârsta de patru ani.

În Octombrie 1935 el a intrat la şcoala din Arad şi în 1939 a trecut la Liceu, comparabil cu o şcoală secundară cuprinzătoare, pe care a absolvit – o.

S - a înscris apoi la Universitate să urmeze Artele şi istoria lor, dar curând a realizat că nu poate fi mulţumit cu acest studiu sub regimul comunist. Între timp şi – a mai dat seama că, sub un sistem totalitar, nu - i va fi permis nici să călătorească în străinătate, şi în acest fel, să - şi realizeze pasiunea sa de a vizita ţări creatoare de mari culturi europene precum Italia, Franţa sau Spania.

Aşadar, s-a transferat la Facultatea de Medicină cu prezumpţia că politicul nu va juca acolo vreun rol. El a schimbat, deci, locul la Universitate cu prietenul său Ion Piso (care pentru o lungă perioadă de timp a devenit prim tenor la Opera din Cluj şi Bucureşti – cu o carieră internaţională de renume, apoi s –a refugiat şi a trăit în Germania de asemenea, pentru o lungă perioadă de timp [1].

Studiul său în medicină a început în anul 1948 la Institutul de Medicină şi Farmacie din Cluj pe care l – a absolvit în anul 1954 cu „summa cum laude”; conform uzanţelor din România, după primirea diplomei a efectuat un stagiu ca medic de medicină generală, cu o durată de doar jumătate de an (şi nu un an întreg, ca de obicei), având la bază gradul de pregătire excepţională.

În privinţa activităţii medicale, dintr-un bun început s-a dovedit a fi un meticulos neurolog şi exigent cercetător. În Martie 1955, Dr Ovidiu Vuia a fost încadrat în calitate de asistent universitar la Clinica de Neurologie din Cluj, activând cu deosebire în domeniul morfopatologiei sistemului nervos. Încă din primii ani, lucrările sale ştiinţifice au fost publicate singur sau alături de renumiţii profesori V.V. Papilian, St. Drăgănescu, A. Kreindler ş.a. în diferite reviste prestigioase de specialitate din ţară şi mai apoi din străinătate precum “Neurologia, Psihiatria, Neurochirurgia”, “Studii şi Cercetări de Neurologie”, “Arch. Psychiat.Nervenkr.”, “Acta Neuropathology”, “Rev. Neurologique” etc.

În anul 1971, susţine lucrarea de Disertaţie inaugurală pentru obţinerea titlului de Doctor, intitulată „Reticulozele primare ale sistemului nervos central” , şi ulterior (1978) lucrarea de Docenţă „Contribuţii ultrastructurale la reticulozele şi reticulosarcoamele primare ale creierului”, ambele la nivelul Institutului de Neuropatologie „Justus Liebig” din Giessen – Germania (Prof. Dr.Dr. H. Hager).

Subiectul Tezei de Docenţă este meticulos şi complex cercetat, inclusiv prin microscopie electronică; teza conţine 167 de pagini, 90 de figuri, precum şi 220 de referinţe bibliografice exhaustive până la acea dată.

Pentru activitatea sa deosebită, în anul 1969 [1962, observaţie Rita Vuia] devine şeful secţiei de neuropatologie a Institutului de Neurologie a Academiei Române din Bucureşti. Date fiind numeroasele sale publicaţii în domeniul Neuropatologiei a atras atenţia Institutului Max Planck din Munich, primind astfel o bursă. Aşa că, din Ianuarie 1970 până în Aprilie 1971 a fost bursierul Institutului Max Planck din Munich, perioadă în care, în timpul său liber, a avut posibilitatea reluării pasiunii pentru cunoaşterea la faţa locului a artele frumoase, călătorind în Italia, Spania şi Franţa.

După încheierea perioadei de bursier a fost îndemnat să accepte postul de asistent ştiinţific la Institutul de Neuropatologie din Giessen. Acest Institut fusese fondat recent şi nu avea neuropatolog. El primise multe promisiuni precum şi perspectiva de a efectua lucrări de microscopie electronică, ceea ce nu a fost posibil în România din motive financiare [2].

Această ofertă s – a transformat în decizie, care însă în derularea ulterioară a evenimentelor a constituit un mare conflict moral pentru el. Pe de o parte, în Bucureşti îl aştepta Institutul al cărui şef era şi unde el obţinuse doctoratul , iar părinţii şi toate rudeniile şi prietenii lui trăiau tot acolo. Pe de altă parte, în Germania se ofereau condiţii de realizare profesională şi perfectare a cercetării ştiinţifice, cu deosebire prin metoda şi tehnica microscopiei electronice; în plus, satisfacţia vechii pasiuni pentru artele vizuale alături de contextul cultural complex şi variat, mai ales din mult îndrăgita Italie. Prin această ofertă el a fost pus, de sigur, într – o situaţie delicată, de grea cumpănă, deoarece - în contextul de atunci -rămânâd în Germania, el nu ar fi avut niciodată posibilitatea să se reîntoarcă în patrie şi să – şi revadă părinţii, rudeniile şi prietenii. Oricum, convingerea, dar mai ales decizia i- a aparţinut şi astfel şi-a început activitatea în oraşul Giessen.

În Institutul de Patologie din Giessen a întâlnit pe viitoarea sa soţie şi mamă a celor doi copii ai săi; în acest timp,el a fost promovat profesor. În anul 1976-1977, mama lui Ovidiu Vuia – doamna Veturia a fost în vizită de un an, să-şi vadă noua familie şi în deosebi nepoţii. În anul 1979 căsătoria lor s-a desfăcut; cu toate acestea, ei au rămas prieteni până la moarte, unindu-i interesul copiilor lor.

Aici, însă, l – a aşteptat prima dezamăgire: în primul rând, nivelul său profesional nu a fost onorat ca atare - deci recunoscut - , dar pentru el a fost uşor să obţină un nou doctorat. Cu toate acestea, dezamăgirea lui a cântărit destul de greu, deoarece despre înzestrarea Institutului de Patologie din Giessen cu un microscop electronic departe să se mai facă vreo menţiune. A lucrat de unul singur, trebuind chiar să meargă personal la Institutul de Patologie să-şi rezolve cererile; şi aceasta a continuat până la pensionare.

Apoi au survenit umilinţe şi discriminări, care s-au soldat cu mari suferinţe sufleteşti şi cu exacerbarea dorului de ţară, împotriva cărora a luptat prin muncă asiduă, publicând astfel numeroase lucrări ştiinţifice. Prin această muncă sârguincioasă, el nu şi-a mai putut face prieteni, în schimb şi-a câştigat supranumele de “scriitor”. În anul 1975, tatăl său trece la cele veşnice, Ovidiu Vuia neputând să-l conducă pe ultimul său drum (ar fi riscat o condamnare de 15 ani, fiind judecat, anterior, în absenţă, pentru fugă din România), ceia ce i-a accentuat zbuciumul sufletesc, situaţie repetată ulterior şi la pierderea mamei sale. [3].

În toate aceste lovituri ale soartei, singur s – a ajutat, căci prin călătoriile sale numeroase în Italia, Spania, Franţa, Grecia şi Turcia a obţinut puterea necesară ca să răzbată impasurile pe mai departe.

După retragerea Prof. Dr. Dr. H. Hager, directorul Institutului de Neuropatologie din Giessen a preluat provizoriu funcţia, după care odată cu sosirea noului director el a fost din nou izolat din punct de vedere ştiinţific şi chiar ocupaţional, având de lucru doar două ore pe săptămână, şi aceasta în pofida faptului că i se acordase deja cetăţenia germană. Astfel că, în noua formulă de program, a început să-şi scrie cărţile ca să-şi alunge disperarea. În baza acestor circumstanţe trebuie privită această activitate de poet şi scriitor.

În calitatea sa de medic scriitor şi poet lirica lui Ovidiu Vuia este opera unui exilat care caută cu înfrigurare noi puncte de reper pentru reorganizarea vieţii sale. Efortul regăsirii de sine prin cultură este de o intensitate deosebită, poetul cerând, “ pentru fericirea lui, patrafir pe fruntea-i obosită” după cum spunea în Predoslovenie la volumul de versuri Cuminţenia cerului din anul 1987 (volum întrunind poeme din anii studenţiei sale clujene până în anul 1986.

Plecat în exil, poetul simte adânc drama ruperii de Ţară: “Cerul s-a înghegat ca de leşie/ Adunat la suflete în blid/ Căci destinul cel mărunt, hibrid,/ Noi îl ducem tot în pribegie”. (Cântec din exil, p. 45). Încercând dimensiunea unei noi patrii, – cultura europeană – poetul doreşte noi repere, aflate pe o arie largă şi densă, mergând de la Homer şi Socrate, la Veneţia şi Dante, cu un neastâmpăr intelectual mărturisind durerea ce-l macină, mai cutremurător simţită când se ridică din firidele memoriei, umbra lui Eminescu.

Doar presimţirea sfârşitului pare a potoli această pedeapsă umană: “E timpul să – ţi scoţi masca/ şi îmbrăcămintea de lut/ să rămâi gol, numai suflet;/ E timpul”. (Fior metafizic, p. 288). Însingurarea rămâne o pedeapsă greu de ispăşit chiar în apropierea sfârşitului: “Nu – i ruga şi nici ceasul sfânt să mă ajute,/ Rămas la marginea destinului cel drept,/ În toate cântecele verii, astăzi mute,/ Nu mai găsesc un gând să fie înţelept” (Înfrânt, p. 379).

Lirica lui Ovidiu Vuia (La masa tăcerii a neamului, 1991; Cartea unui pelerin al poziei, 1995; Icoane pentru altarul veşniciei, 2001, 2 vol.) mărturiseşte încrederea în taina cuvântului, tovarăşul de încredere al singurătăţii sale. Fără gândul unei publice recunoaşteri, a mărturisit toate spaimele, zbaterile, speranţele şi durerile unui iubitor fără speranţe al ţarii care l – a născut şi ridicat, cetăţean al Europei din speranţă şi durere, român prin structura sa imuabilă.

În perioada anilor 1992 – 1994 a fost redactor responsabil la Revistele Renaşterea şi Zodii în cumpănă.

Activitatea sa în exil ar merita o analiză aprofundată. Cu durere semnalăm că în cea mai informată carte dedicată exilului românesc, Enciclopedia d-lui Florin Manolescu, deşi Ovidiu Vuia este citat de 20 de ori ca sursă documentară, autorul nostru nu a beneficiat de o fişă personală completă şi amănunţită.

Trecerea în eternitate a lui Ovidiu Vuia a survenit la în 29 Septembrie 2002 în mod brusc şi neaşteptat; cauza morţii sale nu a putut fi determinată. Ultima sa carte, a patrusprezecea, formată din trei volume, abia a putut-o finisa. De fapt, el a dorit să prezinte manuscrisele pentru 3 Octombrie 2002 în România unde Editura le-a tipărit. El şi-a publicat singur toate cărţile; o listă a acestor cărţi poate fi văzută la Appendix.

În Martie 2003, urna cu cenusa lui Ovidiu Vuia a fost aşezată pentru odihnă veşnică la cimitirul Eternitatea din Arad, lângă mormântul mamei sale dragi. [4].

Concluzii

Activitatea de cercetare ştiinţifică şi calitatea de scriitor a doctorului Ovidiu Filip Vuia este relevantă prin cărţile publicate: Ostrovul luminilor,Ed Carpatii Traian Popescu, Ed Marsiega S.A. Madrid, 1979; Cuminţenia cerului sau Din singurătăţile lui Anaxandros – poezii; Ed.Coresi 1987; Profesorul Ion Nistor; Ed Nistru, Bruxelles, 1987; Mihai Eminescu 1889 – 1989, Ed Coresi 1989; Cântec pentru România; Ed Coresi, 1990; La masa tăcerii neamului, Ed Autorului 1991; Cartea unui pelerin al poeziei – sonete şi terţine - Ed Autorului 1995; Misterul morţii lui Eminescu – Eminesciene, Ed Paco 1996; Despre boala şi moartea lui Eminescu – studiu patografic, Ed Făt Frumos, Bucureşti 1997; Itinerare lirice; Ed Făt Frumos, Bucureşti, 199; În grădinile lui Apolo, vol 1 şi 2; Ed Almarom, Râmnicu Vâlcea,1999; Spre adevăratul Eminescu, vol 1 şi 2, Ed Almarom, Râmnicu Vâlcea, 2000; Icoane pentru altarul veşniciei, volumul 1 şi 2, Ed Almarom, Râmnicu Vâlcea 2001; Sub zodia cărţii şi a studiului (Cu Pamfil Seicaru în exil), vol 1, 2 şi 3; Ed Almarom, Râmnicu Vâlcea 2003 [Falsificare, observaţie Rita Vuia]

corect editia in www.ovidiu-vuia.de / www.scribd.com/people/view/348322-ritavuia

[observaţie Rita Vuia]

 

Bibliografie

1. Vuia, R., Das Leben von Ovidiu Vuia; Im Namen der Familie, seine Sohne: Mihai Angelo Tiberiu Vuia und Alexander Gabriel Vuia -

www.ovidiu-vuia.de

2. Vuia, R., Ovidiu Vuia – Eingang zur Biographie - www.ovidiu-vuia.de

3. Marinescu, I., Eminescu – Omul deplin al culturii româneşti, Grandiflora, Târgu Jiu, nr. 50, 19-25 ian. 1998, p. 4

4. Miscovici, T., Dr. Ovidiu Vuia – Reîntoarcerea eroilor exilaţi în pâmântul scump al patriei; revista „Dokiana” – Pr. D. Bălaşa, an 9, 2004, nr. 1,    Şuteşti Vâlcea, p. 14-15

 

Biografie Ovidiu Vuia

Dr. Docent medic neuropatolog, poet si scriitor, Ovidiu Vuia s-a nascut in Arad la 18 martie 1929, ca unicul fiu al avocatului Tiberiu Vuia si al Veturiei Vuia nascuta Bixa.

 

A urmat clasele primare si liceul in orasul natal. S-a inscris la Universitate sa studieze istoria artelor. Realizand ca in conditile regimului comunist instaurat in Romania nu-si poate realiza visurile sale umaniste fara compromisuri, in 1948 s-a inscris la Facultatea de Medicina, Universitatea din Cluj, pe care a absolvit-o in 1954.

Din martie 1955, este asistent la Universitatea din Cluj, si apoi director al Clinicii de Neurologie. In mai 1962 este angajat ca asistent in neuropatologie la Institutul de Neurologie al Academiei Romane din Bucuresti. Datorita lucrarilor publicate primeste o bursa de studii la Institutul Max-Planck din Munchen (ianuarie 1970 - aprilei 1971). La terminarea cursului accepta pozitia de neuropatolog la Institutul de Neuropatologie din Giessen. O perioada a functionat ca profesor si director al Institutului.

Ca scriitor si poet a publicat in presa timpului, subiectele avand referire la vitrega soarta a poporului roman sub dictatura comunista. Dorul de tara si de cei dragi l-a urmarit in permanenta; mare parte din creatia sta marturie.

Decedeaza pe neasteptate la sfarsitul lui septembrie 2002. Cauza mortii inca nu este elucidata. In martie 2003, ramasitele trupesti au fost depuse la mormantul mamei sale in Arad.

Medic - Scriitor, carte 14 - Poet - 

2 Fiii - Dr. jur. Mihai Angelo Tiberiu Vuia, judecator, Germania; Dr. rer. nat. Alexander Gabriel Vuia, pharmazist, Germania 
www.ovidiu-vuia.de

 

Hier ein paar Worte in rumänischer Sprache zum Leben des Ovidiu Vuia
 
 
Reîntoarcerea eroilor exilati, în pamântul scump al Patriei
- Dr. Ovidiu Vuia -
(18 martie 1929, Arad - 29. septembrie 2002, Giessen - Germania)
 
 


Treci, prin fata Academiei Teologice din Arad, diagonal prin "Gradinita Bisericii Sârbesti" cotesti la stânga, pe strada "Trandafirilor", la capat cismeauna cartierului; în piata Elena Doamna, Gradinita de copii, cu trei castani în fata. Astazi nu mai sunt nici trandafirii, nici salcâmii, nici castanii. Doar amintirile mele si cele 14 carti ale lui Ovidiu.

Acolo ne întâlneam în serile de vara ale anului 1936, bucurosi când ne încropeam mingi din cârpe si bateam mingea pe o poarta. Eu aveam sase ani, Ovidiu cu un an mai mare. Si ce fericiti eram în lumea naiva a copilariei.

Nu am regasit nici marul de Sân' Ilie în curtea gradinitei, unde mama lui Ovidiu, era "Doamna Directoare". Ea a fost primul îndrumator al meu si al multor generatii de copii, pâna si al copiilor mei. Mama, "flor de gând", serie Ovidiu ... acolo s-au zamislit în noi, la absolvirea "grupei mari", marile
si statornicile edei, învatate odata cu "Înger, îngerasul meu", "Mult e dulce si frumoasa, limba ce-o vorbim", "Tara mea are câmpii manoase...", "Ghiocel ce-mi esti pe coasta", "Înfloresc gradinile, ceru-i ca oglinda..." ...m-am luat cu amintirile.

Exilat, îsi evoca mama: "Îmi apari în cale-mi/ cântec al soarelui/ cu zâmbetul înflorind pe buze/ scaldata în dorul de a împrastia/ viorelele fericirii în viata mea", iar înainte de a împartasi mormântul cu mama sa, Ovidiu, cu parul nins flind, serie: "te-as scoate de acolo, sapând cu mâinile huma, sa mai petrecem doar o zi/ asa ca altadata împreuna". Cu tatal lui Ovidiu, Tiberiu Vuia, avocat si scriitor, ne plimbam în spatele Primariei, unde de doua ori pe saptamâna cânta fanfara militara. Asa am învatat sa cântam prin orchestra, "serenada lui Botto".

În casa bunicului sau, preot ortodox român, primele carti gasite de Ovidiu au fost Biblia, Estetica lui Hegel, Etica lui Epiclet. Acolo, în curtea bisericii din Semlac, comuna înstarita la vremea aceea de pe Mures, se afla osuarul familiei.

Viata ne-a despartit. A terminat Liceul "Moise Nicoara" din Arad. Urmeaza Facultatea de Litere si Arta la Cluj precum si Medicina, obtinând doctoratul în medicina cu mentiunea SUMMA CUM LAUDE. Medic de circumscriptie în Moldova, va ajunge asistent universitar la Cluj, la Facultatea de Medicina. În anul 1969 este cercetator la Institutul de Neuropatologie al Academiei din Bucuresti.

Pleaca din tara si între anii 1970-1971 este neuropatolog la Institutul Max Planck din München. Apoi, i se încredinteaza cercetarile de neuropatologie cu micoscop electronic la Universitatea Giessen. Munca cu aceste mijloace moderne, unicate, îl absoarbe si ramâne în Germania. Îsi reînnoieste doctoratul si primeste titlul de docent. Puterea politica din România acelor vremuri îl condamna la 15 ani temnita în lipsa. Ovidiu se casatoreste în Germania si are doi copii, Mihai si Alexandru.

Spirit enciclopedic, calatoreste prin toata Europa. Îndeosebi, îl atrage cultura si arta Italiei, o traieste si o scrie în operele sale potrivit harului sau. Îmbratiseaza tot mai mult vechea muza scrisului si poeziei.

De la prima poezie, "Poemul Nastasiei" datata 1947 la Arad, serie neîncetat si tot mai mult. Opera sa literara însumeaza 14 titluri, poezie, proza, filosofie. La moartea lui s-a gasit terminat manuscrisul despre Pamfil Seicaru, si o scrisoare catre mine, datata la 26. septembrie 2002, dar neex-pediata. Scrisoarea lui nu cuprinde nici durere nici deznadejde. Întemeiaza împreuna cu Dl. Casin Popescu revista din exil "Zodii în cumpana" la care colaboreaza constant si prin paginile careia ne-am reîntalnit aici în pribegi.

Deschideti la orice pagina o carte a lui Ovidiu Vuia. Veti recunoaste eruditia sa, vasta cultura româneasca si universala, istoria civilizatiilor si a artei, alaturi de tristetea exilului si singuratate, profunda lui credinta în Creatorul tuturor, precum si iubirea pe care i-o dedica lui Dumnezeu si Patriei.

Multumindu-i pentru cele doua volume "În gradinile lui Apolo", entuziasmat i-am scris ca ma dezmierd pe cararile pline de farmec ale cartii. M-am corectat apoi, cerându-i ajutorul drept calauza, pentru a putea patrunde maretia gandirii sale. Volumul "Cartea unui pelerin al poeziei" aparut în 1995, are 525 de pagini cu peste 1000 de poeme.

În doua titluri îsi cânta si plânge dragostea de Patrie. În patru titluri, îndeosebi în "Spre adevaratul Eminescu" în afara exegezei asupra geniului eminescian, cu îndrazneala reabiliteaza pe Eminescu, el nefiind nici alcoolic, nici sifilitic, având doar un complex psihic, fiind tratat gresit cu mercur în doze de intoxicare, învinuind pe docoturl curant Marinescu si pe Titu Maiorescu mentorul sau.

Se spune, case vor edita în tara, operele oamenilor de cultura româneasca din exil. Va fi o rasplata binemeritata sa-si gaseasca OVIDIU VUIA locul în panteonul culturii române. Aradul are datoria sa-i cinsteasca opera prin ridicarea unui bust geniului si eroului aici zamislit.

Coplesit de chinul exilului si al singuratatii, oamenii din jur nu au avut rabdarea de a-l întelege, nici puterea de a se ridica la maretia gândirii sale nemuritoara. E o datorie a generatiilor care urmeaza sa judece cu discernamânt si spirit critic, opera pe care Ovidiu Vuia scris-o întriubirea de Dumnezeu si dragostea lui de neam împreuna cu disparitia lui de martir.

Ti-ai dorit sa te întrupezi, înaltându-te la cer, ca turla de lemn a unei Biserici Ortodoxe Române.

Ti-am raspuns: "piscul tau înalt, poleit cu aur, îl sfinteste raiul".

Sulfetul tau se scalda în azururi celeste, asa cum faclia eruditiei tale lumineaza literatura româna.

Rugati-va pentru pacea sufletului sau Dumnezeu sa-l ierte, si sa ne ierte si pe noi.....


 
 
Scriitor:

Tiberiu Klug Miscovici
Dresdner Str. 12
D-93073 Neutraubling

Impressum:
CALEA MANTUIRII
Anul IV, Serie noua
30 Martie 2003 Nr. 14 (153)
Editua Universitatii "Aurel Vlaicu" Arad

Aricolele si Corespondenta se trimit pe adresa
Redactiiei: Str. Academie Teologica, nr. 9,
R-2900 Arad
ISSN: 1582-1951; Pret: 3000 lei
Costul unui abonament este de 180.000 lei anual