Fiului meu, Ovidiu, îi las mostenire: ravna pentru cunoasterea
Realitatii, iubirea Adevärului, pretuirea Omului, este tot ce m-a
stimulatîn viata.
Cunoastere. lubire.
Adevär. Arad. 3 septembrie 1966
Tiberiu Vuia
Slujindu-le
Oricat au fost obstacolele grele
Prin viatä am cautat oamenii buni,
Sä nu tradez principiile mele
Avute si-nvatate din strabuni.
M-au napadit însa atâtea rele
Arzându-ma-nrositele cununi
încât ideile, sfinte, rebele
Nu si-au aflat visatele minuni.
în gol pusüu, azi moarte, eu învins
Nimica nu regret, tot mai prefer
S-am drumul unui oarecare ins
Ranit, pe sub catusele din fer
Dar sufletui de jos a"i fi desprins,
Cu ochii ridicati, mereu spre cer.