Buch 1995 - Cartea unui Pelerin Al Poeziei

WEB - Büchergalerie

	►Cartea Unui Pelerin Al Poeziei - Sonette si Tertine -
	IN LOC DE PREFATA
	Amicus Plato, sed magis amica veritas
	Cu mult interes am citit amintirile venerabilului Onisifor Ghibu si ale sotiei sale Veturia despre unicul nostru G« Enescu, pretioase prin faptui ca ele cores-pund unor marturisiri intime, gândurile comunica de la inima la inima deci tocmai prin aceste însusiri se inalta în marmora monumentelor eteme. Astfel cu ocazia cedarii Ardealului de nord, în ziua de 30 August 1940, cunoscând marea durere a sotilor Ghibu atat de legati de Cluj, Stana si Ciucea lui Octa-vian Goga, Enescu le trimite câteva rânduri împreuna cu im motiv din opera sä Oedip. Intrebat mai tarziu, G. Enescu îsi va defini si pentru noi, urmasii sâi, ero-ul. Spre deosebire de Sofocle, la el Oedip nu mai e o jucarie a zeilor, fiind izbavit de credinta cea noua, aceasta a dat omenirii obiective noi si i-a deschis zari largi: "îl înteleg pe om ca fiu al lui Dumnezeu« Purtam în noi scanteie divina, dar nu ne dam îndeajuns seama de asta". Fara sä vreau mi-am amintit de sonetui meu "Lui George Enescu" în care am dat, necunoscand in-terpretarea compozitoruluiy acelasi înteles lui Oedip cand am spus ca prin opera sä se înaltâ în slava, adica la Dumnezeu, Colona si tara lui natala» Moldova. Mi-e vie si astazi amintirea drumului facut de mi-ne, ca medic de circumscriptie în nordul Moldovei, pana în Liveni satul unde s'a näscut Enescu, pe päman-tul caruia am calcat cu emotia si pietatea de-a fi intrat într'un adevarat sactuar al neamului. Inca nu uit noaptea întoarcerii mele acasa, a cerului înstelat, de-odata aflat atat de aproape de mine, încât aveam im-presia daca äs fi întins mâna as fi putut culege stelele ca pe merele aurite din legendara gradinä a Hesperide-lor. In tacerea nesfârsita din jurul meu, în solemna ei sacralitate, ma cälauzea spiritui lui G. Enescu, prin el am învatat sä descopär crezul vietii mele exprimat fara vreun rest de umbra:
	"Adevärata viata este numai pe culmi, realä sau visata, nu importa". Respectiva stare launtrica explica, printre altele, de ce traieste atât de adânc în versurile mele, dorul flamândului dupa cer, stele si divinitate, autentice leitmotive însusite în noaptea întâlnirii mele cu Enes" cu, pe drumul care ma lega pentru totdeauna de el si credintele sale. In cartea lui Biberiy Lumea de mâine, aparuta în 1945, maestrul fäcea cateva marturisiri cutremura-toare, la fei de actuale si astazi. Dupa ce constata ca lumea urmäreste numai partea materiala, brutala chiar sportiva, adaoga unele idei ce se cer citate dupä cum urmeaza: "Chiar în arta, chiar în muzicay armonia care împaca si care poate îmblânzi, în credinta celor vechi si fiarele, a disparut. Legenda lui Orfeu este uitata! Lumea de astazi este agresivä. Nu se aud decat marsuri militar, zgomote de masini, de otel, uruituri de motoare. Muzica adevarata a fost uneori invadatä de aceasta deslantuire mecanica: Honegger cu al sau Pacific. Muzica actuala predominant ritmica, exaspe-ranta, e o marturie a fortei si a mecanicii. Unde este adevarata adancime a artet, lirismul? Este ridiculizat sau considerat ca nedemn de a face parte din lucrurile care por fi respectate. Lumea de astazi este invadatä de manifestari brutale... Da, s'a pierdut simtul omeniei si blândetii, al respectului pentru spirit..*" Ce ar zice astazi maestrul dacä s'ar confrunta cu "simfonii" compuse numai din zgomote, astfei ca or-chestrantii, de multe ori, refuza sa-si ciocaneasca vi-oara cu arcusul de teama de a nu-si distruge nobilul instrument, pe care marele nostru Enescu a reusi-t sä exprime o lume a culmilor absolute. In ce ne intereseaza desigur G. Enescu se refera, în primul rand, la armonia si lirismul sufletului româ' nesc, doina, cantecul de jale din fluier si nai, i-au inspirat chiar lui nemuritoarea sä creatie, dar armonia si lirismul este la fei de comun baladei dace Miorita cat si poeziei Luceafärului nostru, Mihai Eminescu.
	Mai multy formele coloanelor cerului ca stalpi de prid-voare bisericesti sau de casa tarâneasca traiesc în sculptura zisa abstracta a lui Brâncusi, precum culori-le stergarelor, blidelor, icoanelor pe sticla în arta lui Grigorescu» Luchian, Petrascu, Pallady si nu în cele din urma a lui Tuculescu. Armonia si lirismul absent în cultura înstrainata apuseana, formeazä cu siguranta pilonii de sustinere a spiritualitatii românesti a ceea ce M. Vulcanescu a numit drept dimensiunile existente! românesti. Dar mai e locul sä o spun, G. Enescu ca orice spirit ales, genial a fost înzestrat cu harul profetiei, atunci când în 1942 va prevedea urmarile dezastruoase ale celor doua razboaie mondiale. Cea mai gravä dintre toate va fi pustiirea sufletului, caderea în barbaria si salbaticia cea mai înspâimântatoare: "Mergem spre un cataclism al umanitatii. Vor trebui secole întregi pentru a repara ce au stricat cele doua razboaie. Ma gandesc la omenire si mä gandesc si mai mult la bietui nostru neam, care nici nu apucase înca sa se desmeti-ceasca cum trebuie dupa suferintele lui de veacuri si care acum e lovit iarasi fara mila". Este exact ce s'a întâmplat cu tara noastra, dupa mai bine de 40 de ani de robie comunistä poporul nostru si mai ales zisii lui creatori si-au pierdut pur si simplu sufletul. Dovada a unei atari caderi m întune" ric, oglinda pustietatii interioare, ne-o da poezia prac-ticata astazi în România de fapt antipoezie, bâlbâieli prozaice demne sincronismului lovinescian prin imita-rea unui Apus în descompunerey care însa recunoaste deschis ca a înmormântat de mult poezia moarta ca Euphorion din Faust 11 de Goethe. Lucrul e mai mult decat dureros fiindca se întâm-pla la putin timp» nici la un interval de o generatie dupa marea poezie româneasca reprezentata de
	lege a reactiunii, din pustiirea moralä de astazi se va naste credinta în demnitatea omului. EU ca artist, sunt un a-politic« Sunt omul artet mele. Cred în creatie, dar cred si în om. Si aceasta îmi da puterea sä. nädaj-duiesc..." Dar pentru a avea loc respectiva reîntoarcere la ce am fost^ sä fim apoi si mai mult decat am fost, va fi necesar sä urmam^ înainte de toate, continutul noti-unilor date tot dupa gandul, plin de omenie si dem-nitate romaneascä al lui George Enescu: "Trebuie sä credem m Dumnezeu si sä-i cerem ajutorul lui, fära de care totusi nu putem face nimic. Dar trebuie, înain-te de toate, sä fim patrioti, sä iubim adevarul, binele, frumosul"* Asa dar pentru o noua esteticä a viitorului, valabilä bine înteles si pentru Poezie -atunci cand ea se scrie cu literä märe ca numele lui Dumnezeu- e de nevoie sä se retie cä frumosul bazat pe minciuna si rau înce-teaza sä fie frumos, el nu se poate realiza decat prin libertatea Spiritului» în acelasi timp si adevarat si pus în slujba binelui. Numai în aceasta triada frumosul poate sä se contemple drept, Frumos în sine si ideal.
		Autorul